Criza financiară începe de la noi

A fost odata ca niciodata un biet lustragiu care isi castiga existenta… da, ati ghicit!… lustruind pantofii domnilor care intrau si ieseau dintr-o cladire impozanta din centru.
Niciodata nu stiuse exact ce cladire este aceea in fata careia lucra de ani de zile, poate ere o banca, poate era o bursa, poate vreun minister important – insa domnii bine imbracati care intrau acolo opreau adeseori la el pentru a-si lustrui pantofii.
Lustragiul nostru era priceput in ceea ce facea, folosea numai crema de pantofi de cea mai buna calitate si era vesel si optimist. Intr-un cuvant era multumit cu munca lui, iar clientii lui la fel asteptandu-si rabdatori randul la lustruit.

Intr-o zi insa s-a oprit la el un client nou, mai deosebit de ceilalti, care l-a intrebat prietenos:
- Ce faci aici? Ce-i cu tine asa de vesel? Nu ti-a spus nimeni de criza financiara?
Ce-i drept nu-i spusese nimeni, nici unul dintre domnii aceia bine imbracati care intrau in banca sau ce-o fi fost acolo, probabil toti la curent cu criza!
- Poate nu le pasa de tine sau poate n-au avut suflet sa iti spuna, insa criza financiara e pe drum si ne va afecta absolut pe toti, nu va scapa nimeni, nici macar tu, un biet lustragiu! Asa ca daca ai un dram de minte iti iei masuri din timp, ca sa nu fi luat pe nepregatite. Aceasta e meseria mea, sunt expert, stiu ce vorbesc!
Dupa plecarea domnului binevoitor lustragiul nostru ramase pe ganduri. Poate ca intradevar nici unul dintre clientii lui nu il considerase demn sa il puna la curent cu criza financiara. Noroc cu domnul cel prietenos care ii voia binele…
Asa ca lustragiul a inceput sa ia masuri incat sa nu fie luat pe nepregatite de criza financiara. Pentru început folosea mai putina crema de pantofi si mai de proasta calitate. Apoi a inceput sa aloce mai putin timp fiecarui client, dupa cum se spune… “Time is money!” A inceput sa socializeze mai putin cu acestia – criza e criza, nu mai e timp de smalltalk!
Preocupat de criza financiara devenise ingandurat, tacut si isi facea treaba de mantuiala. Asa ca incetul cu incetul clientii cei mai fideli, carora le placeau veselia si calitatea muncii lustragiului, au inceput sa se rareasca.
Iar lustragiul nostru cu fiecare client pierdut era multumit intr-un fel ciudat ca domnul cel binevoitor a avut dreptate.
“Ce m-as fi facut daca expertul nu m-ar fi prevenit la timp? Acum as fi fost probabil luat pe nepregatite de criza financiara…” Morala? O trageti… pardon, o traiti singuri!

Iata si un extras din newlstterul Sensart)
Paul Lafargue scria despre criza inca de acum 128 de ani, in cartea sa Le droit a la paresse (Dreptul la lene). Este o carte scrisa in 1880 si e mai actuala ca oricand! Etapele SPIRALEI INFERNALE sunt pe scurt urmatoarele:
1.Muncim tot mai multe ore si producem tot mai mult ca sa castigam tot mai mult – asa ni se cere “ideologic” de catre societatea capitalista – ca doar marii industriasi/ patroni au nevoie de oameni “motivati” care sa le produca mai mult, sa se imbogateasca ei mai mult; lenea nu e buna, din punctul lor de vedere, caci astfel nu muncim pentru ei si nu ne inregimentam sa le fie lor bine…
2. Produsele, la un moment dat, nu se mai vand, caci sunt prea multe, piata e saturata, iar oamenii nu mai au bani – salariile oferite de industriasi/patroni nu sunt suficiente pentru a face fata tentatiei generate de produse; intervine publicitatea care ne convinge sa cumparam.
3. Suntem tentati de publicitate, vrem sa cumparam – muncim mai mult, sa castigam mai mult, sa ne permitem. Multi ne lasam tentati si facem si credite.
4. La un moment dat sunt atat de multe produse pe piata ca nu mai are cine le cumpere – dar spirala infernala continua: ca doar continuam sa muncim mai mult, ca sa ne platim creditele, si… sa consumam mai mult!
5. Daca tot sunt dispusi din ce in ce mai multi oameni sa munceasca tot mai mult, de ce sa angajeze patronii 10 oameni in loc de 7, sau chiar 5, ca doar vor munci suficient cei 5 deja angajati, daca sunt bine prinsi in credite si dorinte de consum. Asa apare somajul! Astfel, tot mai putini oameni muncesc tot mai mult, calitatea produselor/ serviciilor scade, dar nu conteaza pentru patron caci banii vin si asa. In ceea ce priveste somerii – este treaba lor !
6. Creditele sunt din ce in ce mai numeroase si mai mari, caci cine intra in cercul lor iese greu.
7. La un moment dat piata crapa: locuri de munca, credite, imobiliarul, totul pica.
Ei, noi ne aflam acum in acest al 7-lea moment! E incredibil, dar acelasi autor ne explica faptul ca daca am munci mai putin fiecare dintre noi, am putea trai toti mai bine, somajul ar scadea – iar nivelul de viata al populatiei s-ar imbunatati. Doar ca nu ar mai castiga atat de mult patronii…
Parca nu e absurd ce spune omul asta. Si o spunea acum 128 de ani!!!